„Invităm ieșenii să depună proiecte până pe 15 iunie 2018 în cadrul procesului de bugetare participativă pe site-ul www.iasi.tudecizi.info”, sună anunțul deputatului Marius Bodea.
Cetățenii municipiului Iași sau delegații acestora pot propune idei, pot comenta și pot vota ideile participanților în cadrul procesului de bugetare participativă inițiat de consilierii PNL. Aceștia sunt invitați să discute prioritățile locale cu ambasadorii de proiect sau consilierii locali. Astfel, inițiatorii procesului de bugetare participativă își propun să dezvolte proiecte concrete pentru comunitate.
„Pot vota doar utilizatorii care au adresa în Municipiul Iași, studiază sau lucrează în Iași, cu vârsta minimă de 16 ani. Pentru a vota trebuie să fii înregistrat pe site, iar depunerea proiectelor se va face doar online”, a spus Etienne Ignat, unul dintre inițiatori.
Valoarea bugetului propus, începând cu anul bugetar 2018, în cadrul procesului de bugetare participativă pentru proiectele selecţionate, este de 1.000.000 euro/an bugetar.
Valoarea estimată pentru un proiect propus trebuie să se încadreze în suma maximă 100.000 euro, inclusiv TVA.
Anual, prin bugetarea participativă, se vor selecta cele mai votate proiecte în limata maximă conform bugetului alocat și care vor fi cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Iași pentru acel exercițiu bugetar.
Ambasadori sau delegați ai acestui proces vor oferi sprijin pentru întocmirea și depunerea unui proiect la cererea unui cetățean.
Proiectul vizează obligatoriu unul dintre domeniile de mai jos:
- INFRASTRUCTURĂ STRADALĂ:
- AMENAJARE DE SPAȚII VERZI ȘI LOCURI DE JOACĂ
- MOBILITATE, ACCESIBILITATE ȘI SIGURANȚA CIRCULAȚIEI
- AMENAJARE SPAŢII PUBLICE
- INFRASTRUCTURĂ CULTURALĂ
- INFRASTRUCTURĂ SOCIALĂ
- INFRASTRUCTURĂ DE SĂNĂTATE
- DIGITALIZARE
Dupa termenul stabilit pentru depunerea proiectelor, respectiv 15 iunie se va stabili eligibilitatea proiectelor.
„Pentru a fi validate în cadrul procesului de bugetare participativă, proiectele trebuie să fie de competența Primăriei Municipiului Iași, să nu contravină reglementărilor prezentului regulament sau a altor prevederi legale în vigoare și să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate”, a mai spus Marius Bodea.
Propunerea trebuie să fie:
- De interes local
- Să nu realizeze activități cu scop comercial, de natură politică, publicitară sau etnică
- Să poate fi asimilata unei investiții aflate în competenţa Primăriei Municipiului Iași, vizând un spațiu/loc din inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Iași
- Să nu se suprapună cu investiții în derulare ale Municipiului Iași.
- Să fie delimitate zonal (platforma oferă posibilitatea marcării investiiei pe hartă)
- Să nu depășească valoarea de 100.000 de euro inclusiv TVA)
- Să fie o investiție care să reprezinte lucrări de modernizare, dotări, reparații ale bunurilor propietate publică a Municipiului Iași.
- Să se încadreze în domeniile prevăzute.
Structura proiectelor trebuie să fie: clară, concisă, detaliată, astfel încât implementarea lor să fie ușor de realizat. Totodată, prioritatea proiectelor pentru finanțare este stabilită în funcție de votul cetățenilor


