După trei luni de mandat, managerul Spitalului ”Sfânta Maria” a prezentat astăzi un bilanț al activității din această perioadă, evidențiind problemele dar și principalele reușite ale perioadei.
Managerul a pus accent pe economiile realizate și reducerea deficitului financiar al unității medicale precum și pe redistribuirea personalului și reorganizarea activității având în vedere că spitalul este în plin proces de reabilitare și modernizare.
”Am făcut tot posibilul să relocăm toate paturile de pe un tronson pe altul. Din păcate, în momentul de faţă există aglomeraţie. Noi, ca spital, trebuie să ne facem serviciile. De aceea, de astăzi, am introdus un sistem de selecție a celor care intră în spital, am redus programul de vizită la 2 ore zilnic, studenţii vor avea la etajul 7 trei săli de cursuri. Ca și economii, în trei luni de zile e o diferenţă de 1 milion de lei, bani care pot fi folosiţi pentru achiziţia de medicamente şi echipamente necesare spitalului. Bani au fost în spital, sunt în spital, dar trebuie gestionaţi cu bună credinţă”, a afirmat managerul Corneliu Mihai.
”I-am prelungit mandatul managerului pentru încă trei luni. În acest timp a reuşit să recupereze pierderile, ceea ce este foarte bine, este vorba despre o valoare foarte mare. Sumele erau substanţiale. În luna iunie 2018 spitalul avea pierderi de 593.000 de lei, în iulie 2019, după o lună de activitate, a reușit să ajungă pe plus 300.464 lei, o diferență de 894.180 lei. În luna septembrie, față de aceeași lună a anului trecut, diferența este de 1 045 055 lei”, a spus în Cadrul Conferinței de presă de astăzi, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.
Echipele de constructori lucrează acum la etajele șase, șapte și opt ale primului tronson și la acoperiș.
Acolo unde se impune, conform proiectului, se fac modificări la compartimentarea spațiului, astfel încât, la final, încăperile să fie conform normelor în vigoare și să ofere condiții propice desfășurării activității medicale.
Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași” este cel mai mare proiect din regiune finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121.476.128,04 lei cu TVA (aproximativ 27 milioane de euro). Contribuția Consiliului Județean este de 33.250.668,77 lei cu TVA (7,2 milioane de euro).