Vremea se află în încălzire şi va urca luni până la 30 de grade Celsius, după care va urma o curbă termică descendentă şi o instabilitate atmosferică resimţită mai ales în jumătatea de nord a României.
Luni, în ţară, vremea va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor situa între 23 şi 30 de grade, mai scãzute pe litoral, spre 18…19 grade. Cerul, variabil în timpul zilei, când pe arii restrânse se pot semnala ploi slabe, de scurtã duratã cu probabilitate mai ridicatã dupã-amiaza în zonele montane, apoi se va înnora treptat în jumãtatea nord-vesticã a teritoriului. Astfel, treptat în cursul nopţii, în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului local se vor semnala averse, ce pot avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi, izolat, vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special la altitudini mari, unde rafalele vor fi, în general, de 70…80 km/h, precum şi, temporar, în regiunile estice, vestice şi centrale, cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, informează romaniatv.ro.
Marţi, vremea va fi în general instabilã şi se va rãci accentuat în jumãtatea de nord-vest, unde cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse, în special în prima parte a zilei, vor fi averse şi izolat fenomene electrice. În restul teritoriului, vremea se va menţine caldã, iar instabilitatea atmosfericã se va accentua dupã orele amiezii şi se va manifesta local prin frecvente descãrcãri electrice, vijelii, pe arii restrânse ploi cu caracter torenţial şi cãderi de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, la nivelul întregii ţãri, se vor înregistra local cantitãţi de apã de peste 25 l/mp. Trecãtor, în zona montanã la altitudini mari vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificãri temporare în toatã ţara, cu viteze în general de 50…60 km/h, iar la munte rafalele vor depãşi 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 28…29 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 3 şi 12 grade, mai scãzute pe alocuri în nord şi în centru, pânã spre 0 grade în Maramureş, unde vor fi condiţii de brumã