Mai mult de 10.000 de companii au aplicat pentru microgranturile de 2.000 de euro în prima zi de înscrieri.
Astfel care circa 5.000 s-au înscris pe platforma pusă la dispoziţie de Ministerul Economiei doar în prima oră, pe principiul primul venit-primul servit.
”Într-o oră au fost depuse deja peste 5.000 aplicatii, mai exact 5.034. Aplicaţia nu s-a blocat pe parcursul înscrierii, cel puţin până la acest moment. Finanţarea se acordă în ordinea depunerii aplicaţiilor”, spune Cristina Iţcuş, managing partner CBS Custom Business Solutions, firmă de consultanţă pentru fonduri UE.
Consultantul în fonduri europene explica anterior pentru ZF că banii se vor da pe principiul primul venit, primul servit, adică în ordinea înscrierii pe platformă. Aplicaţia este deschisă de luni până vineri, la ora 20.00. Apoi se va face o listă în ordinea depunerii, iar primii 50.000 care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate primesc banii. Banii ar trebui să îi primească foarte repede, într-o săptămână, adauga Cristina Iţcuş.
Prima companie care a aplicat pentru un microgrant pe platforma pusă la dispoziţie de Ministerul Economiei a fost Glass Recycling din Cluj Napoca, cu activitate în recuperarea materialelor reciclabile sortate. Compania a avut o cifră de afaceri de circa 458.000 de lei în 2019, în scădere cu 35,8% comparativ cu anul precedent şi un profit net de 311.000 de lei, în scădere cu 5,8% comparativ cu 2018. Asociatul unic al companiei este Marius Ioan Gligan, asociat în proporţie de 95% şi în o altă companie, respectiv Total Eco Management, conform datelor de pe platforma de analiză financiară confidas.ro.
Înscrierile pentru microgranturile de 2.000 de euro pentru IMM-urile afectate de pandemia de COVID-19 au început ieri, de la ora 10.00.
Microgranturile de 2.000 de euro se acordă IMM-urilor fără salariaţi, dar şi PFA-urile sau cabinetele medicale pot obţine microgranturi, pentru susţinerea cheltuielilor cu stocurile, chiriile sau pentru acoperirea datoriilor faţă de furnizorii de utilităţi. Sursă:Ziarul Financiar


