Din totalul celor 413 lucrări scrise transmise spre evaluare în contextul sesiunii 2018 a examenului de Definitivat, desfășurat în data de 18 iulie, 317 cadre didactice din judeţul Iaşi au obţinut medii mai mari sau egale cu 8 şi au promovat examenul, acestea reprezentând 76,75% din totalul candidaţilor. Procentajul se situează peste media națională de promovare, care este de 75,75%.
În ceea ce priveşte tranşele de note obţinute la proba scrisă, 146 de candidaţi au obţinut note cuprinse între 8,00-8,99, tranşa de note cuprinse între 9,00 și 9,99 fiind atinsă de 109 candidaţi. Un rezultat remarcabil pentru sesiunea 2018 a examenului de Definitivat este, pentru judeţul nostru, un număr de 24 de note de 10 la proba scrisă, cele mai multe dintre acestea fiind înregistrate la disciplinele Învăţământ preşcolar şi Educaţie fizică, ambele cu câte 8 candidaţi care au obţinut nota maximă. Alţi 2 candidaţi au obţinut nota 10 disciplina Consiliere psihopedagogică, în timp ce Artele vizuale, Istoria, Limba şi literatura franceză, Matematica şi Religia ortodoxă sunt reprezentate de câte un candidat în lista decariştilor.
Anterior desfăşurării probei scrise, peste 500 de candidați înscriși în județul Iași au parcurs o etapă eliminatorie, care a presupus susţinerea a două inspecţii de specialitate şi evaluarea portofoliului profesional, promovarea fiind condiţionată de obţinerea cel puţin a mediei 8 pentru cele trei probe şi a notei 7 pentru fiecare dintre acestea.
Procentajul de promovare aferent acestei sesiuni a examenului de Definitivare în învățământ reprezintă o creștere semnificativă comparativ cu sesiunea 2017, care a înregistrat, ca rezultat inițial, o promovabilitate de 63,80%. Remarcăm faptul că această sesiune a înregistrat cel mai mare număr de candidați înscriși în ultimii 6 ani, precum și cel mai ridicat număr de lucrări scrise. Numărul ridicat de candidați care au parcurs toate etapele necesare promovării examenului demonstrează implicare, motivare și responsabilitate față de propriul parcurs profesional. Rezultatele obținute de profesorii ieșeni la examenul de Definitivat probează calitatea formării inițiale a acestora, reușita strategiilor de consiliere și monitorizare derulate de Inspectoratul Școlar Județean prin inspectorii de specialitate, profesorii metodiști și, de asemenea, prin Departamentul de dezvoltarea resursei umane.
Cadrele didactice care doresc reevaluarea lucrării scrise pot depune eventualele contestaţii marți, 24 iulie, până la ora 20.00 și miercuri, 25 iulie, până la ora 14.00, la centrul de examen constituit la Colegiul Naţional Iaşi. Rezultatele finale se vor afișa la centrul de examen şi pe site-ul http://definitivat.edu.ro în data de 27 iulie 2018.
Conform prevederilor legale, candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea, la unitatea de învăţământ la care se depune dosarul de înscriere, a unei taxe în cuantum de 300 lei.