Magistraţii din Suceava au refuzat să-l elibereze pe tânărul care și-a biciuit iubita însărcinată

0
166

Magistrații de la Tribunalul Suceava au decis menținerea în arest preventiv a lui Gabi Gavril Litră, tânărul de 19 ani din comuna Horodnic de Sus care și-a biciuit iubita însărcinată. Individul formulase o contestație față de decizia pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Rădăuţi prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„Băiatu Gagicaru” fusese arestat preventiv pe 16 februarie, după episodul de violență care a înfuriat o țară întreagă.

Tânărul de 19 ani a fost săltat de poliţişti şi dus în arest, chiar dacă fata de 15 ani şi mama ei nu au vrut să depună plângere, urmărind astfel să-l scape de anchetă pe agresor.

Acesta a făcut o contestație la măsura dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din Rădăuți, însă magistrații din Suceava au respins-o.

Tribunalul SUCEAVA – Tip soluție: Respins

Soluția pe scurt: În baza art. 204 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul LITRĂ GABI-GAVRIL, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Aresatare Preventivă din cadrul IPJ Suceava, împotriva încheierii nr. 7 din data de 16.02.2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 785/285/2020 al Judecătoriei Rădăuţi. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 20 februarie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.