Franţa a declarat o zi de doliu naţional după moartea fostului preşedinte Jacques Chirac, la vârsta de 86 de ani, relatează dpa şi AFP, potrivit Agerpres.
O ceremonie religioasă va avea loc luni la biserica Saint-Sulpice la ora 10.00 GMT, a anunţat Palatul Elysee. Serviciile religioase oficiale au loc de obicei la catedrala Notre-Dame, dar aceasta este închisă publicului după incendiul devastator de pe 15 aprilie.
Palatul Elysee a mai anunţat că îşi va deschide porţile de joi seară, de la ora locală 21.00, până inclusiv duminică, pentru ca populaţia să-i poată aduce un ultim omagiu fostului preşedinte al Franţei.