Lumea artelor din România este și mai săracă, după decesul lui Ion Dichiseanu! Un alt mare actor s-a stins aseară. Bogdan Caragea, originar din satul Brădiceni, comuna Peștișani, județul Gorj, a activat în diferite teatre din România.
Bogdan Caragea, fost director artistic la Teatrul de Stat din Constanța, a activat atât ca actor, cât și ca director artistic, de producție, de scenă, regizor sau compozitor. Anul trecut, în iunie, actorul a fost internat în stare gravă în Spitalul Elias, iar soția sa, Luiza Sarivan, și ea actriță la Teatrul de Stat, făcea un apel pentru donarea de sânge.
„Am înființat un teatru, după ce am terminat Institutul, secția română de la Sfântu Gheorghe. Cu Bebe Cotimanis, Dorin Andone, Ionel Mihăilescu, Oana Ştefănescu, Teodora Mareş. După aceea am fost la Bucureşti, unde am jucat cam peste tot şi cam tot. În general, din tot ceea ce înseamnă artă. N-am făcut, din păcate pentru mine, marionete şi operă. În rest, operetă, revistă, teatru, teatru de copii, tot, tot. Chiar mi se mai şi joacă nişte compoziţii la Teatrul Excelsior”, spunea Bogdan Caragea în urmă cu câțiva ani.


