Locuri de JOACĂ pentru copiii ucrainieni aflați în sălile de așteptare ale Aeroportului Internațional IAȘI

0
215
Nesfârșitele ore petrecute de copiii ucrainieni aflați în sălile de așteptare ale Aeroportului Internațional Iași au devenit acum mai puțin apăsătoare.
Asta se datorează înființării ad-hoc a unui loc de joacă de către mai mulți voluntari ieșeni, coordonați de către Dora Morhan, directorul executiv al Destination IAȘI, cărora li s-au alăturat și angajații Companiei de Transport Public Iași.
Începând de ieri, o parte din personalul CTP Iași s-a mobilizat și desfășoară o campanie de strângere de fonduri internă, din care a cumpărat deja rechizite, cutii de depozitare a jucăriilor, mese și scaune pentru copii, soluții de dezinfecție a mâinilor, măști de protecție și alte bunuri necesare.
Angajații noștri au transportat toate lucrurile la locul de joacă, unde și-au dedicat timp și pentru organizarea și sortarea jucăriilor și a rechizitelor.
Pe rând, aceștia vor întreține zilnic ordinea în acel punct din aerogara ieșeană dedicat micuților și vor aduce noi bunuri de care vor avea nevoie copiii refugiaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.