Republica Moldova, reprezentată de Compania de vinuri Chateau Vartely, s-a clasat pe locul I, la categoria vin de desert, în cadrul concursului tradiţional de vinuri desfăşurat anual la Geneva de către Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Marca câştigătoare a fost Chardonnay Sweet din zona centrală a Orheiului.
Moldova a participat împreună cu cele 30 de state printre care Franţa, SUA, Italia, România etc. care şi-au prezentat produsele vinicole naţionale la categoriile tradiţionale: vin alb, vin roşu şi vin de desert.
De menţionat că, Republica Moldova participă pentru a doua oară la acest concurs, iar la ediţia din 2016 a câştigat, în premieră, în istoria concursului menţionat podiumul la două categorii concomitent. Mărcile desemnate câştigătoare fiind Pinot Grigio de Purcari la categoria vin alb şi Kagor Pastoral la categoria vin de desert, scrie Epoch Times.