Liga Studenților (LS IAȘI) solicită instituțiilor de învățământ superior și altor instituții să permită accesul tuturor în spațiile universitare, cămine, biblioteci, arhive, institute de cercetare, grădini botanice etc., întrucât dispozițiile HG 1130/2021 nu se aplică pentru acestea. Orice astfel de condiționare constituie abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal), iar studenții sau persoanele interesate pot apela la Poliție pentru constatarea infracțiunii flagrante.
Tribunalul Suceava, prin decizia de suspendare a condiționărilor impuse studenților Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a constatat deja faptul că prevederile HG 1130/2021 nu se aplică în cazul instituțiilor de învățământ superior.
Majoritatea universităților au început să emită decizii proprii prin care accesul în spațiile acestora să fie condiționat de certificatul verde, invocând prevederile din HG 1130/2021 privitoare la condiționarea accesului în sediile instituțiilor publice centrale sau locale.
„Deciziile au afectat în mod grav studenții, absolvenții și studenții reprezentanți care nu dețin certificatul verde, aceștia fiind constrânși să realizeze teste PCR sau antigen, contra-cost, pentru diverse operațiuni: vizarea de carnete și legitimații de călătorie, depunerea de cereri, ridicarea de adeverințe, consultarea unui cadru didactic, eliberarea unor acte de studii etc. În toate cazurile este ca și cum studenții ar trebui să plătească o taxă pentru a avea dreptul de a accesa servicii sau a îndeplini diverse operațiuni care înainte erau gratuite, încălcându-se atât principiul securității raporturilor juridice, prezentarea testelor reprezentând o obligație oneroasă extracontractuală, cât și principiul gratuității învățământului public. Universitățile care au adoptat aceste condiționări sunt în afara cadrului legal și săvârșesc un abuz grav, deoarece nu sunt autorități sau instituții publice centrale sau locale, ci doar autorități publice asimilate.
Textul hotărârii de guvern face trimitere expresă și evidentă la instituțiile publice ale statului, așa cum sunt ele enumerate în titlul III, capitolele I-V din Constituție, adică la instituțiile centrale (ministere, autorități centrale autonome etc.) și autorități publice locale (Consiliu Județean, Consiliu Local, Primar). Mai mult, măsurile privitoare la activitatea didactică în universități și accesul în cămine sunt reglementate prin dispoziții speciale, cu caracter derogatoriu de la normele generale din hotărârea de guvern, prescrise de art. 10, acesta făcând trimitere expresă la faptul că activitatea și accesul în instituțiile de învățământ superior va fi reglementat doar prin ordinele comune ale Ministrului Educației și ale Ministrului Sănătății, ori respectivele ordine nu impun nicio astfel de condiționare.”, transmite LS Iași.


