Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a decis să o numească pe conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi, de la Facultatea de Mecanică, în funcția de prorector responsabil de relația cu studenții. Propunerea conducerii universității a fost validată în ședința Senatului TUIASI, iar conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi își va intra în atribuții începând cu ziua de luni, 18 februarie.
Aceasta a precizat că numirea o onorează din două puncte de vedere: în primul rând, fiindcă va face parte din echipa de management a universității, și a doua pentru că are oportunitatea de a continua munca „unui dintre cei mai bun profesori și oameni ai universității”, prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan, care s-a stins din viață anul trecut. „A fost unul dintre maeștrii mei; de la el am învățat că într-o astfel de muncă trebuie să pui suflet, să fii tenace și înțelept, și să tratezi problemele profund și cu mult echilibru. Am colaborat adesea cu echipa de conducere; în decursul actualului mandat, ei au reușit să înceapă transformarea TUIASI într-un important brand universitar românesc. Mă alătur echipei cu multă determinare, cu resursele mele de experiență, pricepere și implicare”, a precizat conf. univ. dr. Lidia Gaiginschi.
Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a precizat că este convins de faptul că conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi este una dintre cele mai potrivite persoane a coordona Prorectoratul Relația cu Studenții, fiindcă are o mare parte dintre abilitățile pe care le avea și prof. univ. dr. ing. Cezar Oprișan în comunicarea cu studenții, experiență pe care a căpătat-o în perioada cât a fost prodecan al Facultății de Mecanică.
„Regretatul nostru coleg, profesorul Cezar Oprișan, a avut un mod aparte de a lucra cu studenții, mai ales din poziția de prorector. Dumnealui a reușit să stabilească o conexiune strânsă apropiată, chiar cu interferențe empatice și, în același timp, foarte eficientă cu studenții. Am spus-o, nu doar o dată, că va fi greu să putem suplini maniera de lucru deosebit de elegantă pe care acesta a reușit să o construiască. Doamna conferențiar are și un fapt pe care îl consider esențial pentru performanța unei echipe: are un puternic simț al apartenenței la o echipă”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.