În perioada 9 – 13 mai 2018, la Palas Mall Iași, va avea loc ediţia cu numărul 26 a Târgului de Carte LIBREX. Primăvara cărţilor la Iaşi.
Tema acestei ediții care are privilegiul de a se desfășura în Anul Centenarului românesc și în Anul european al Patrimoniului stă sub semnul „Spațiului literar, al Timpului istoric și al Memoriei Inimii”, multe dintre evenimentele organizate fiind dedicate de către multe edituri românești de pe ambele maluri ale Prutului acestui moment istoric fundamental pentru existența noastră ca națiune.
Debutul evenimentului chiar în ziua de 9 mai 2018, de Ziua Europei, sărbătoarea anuală a păcii și unității, ne racordează o dată în plus la rețeaua de evenimente importante din cadrul comunității europene extinse.
La LIBREX 2018, participă peste 120 de expozanți cu un profil axat pe tematica complexă a Târgului (carte, arte vizuale, muzică, papetărie, birotică, jocuri, jucării), precum și pe zone care derivă din aceasta (instituții de învățământ, centre culturale, promotori culturali, biblioteci etc.). Edituri din întreaga ţară (București, Iași, Bacău, Constanța, Pitești, Craiova, Brașov, Sibiu, Cluj) și Republica Moldova (Chișinău), companii distribuitoare de carte românească şi străină, papetărie şi muzică, instituţii şi asociaţii de cultură, autori individuali etc. își prezintă oferta, publicul având, astfel, oportunitatea de a alege cărţi din diverse domenii de specialitate: artă, beletristică, ştiinţă şi tehnică, calculatoare, mass-media şi comunicare, medicină, psihologie, dezvoltare personală, religie, istorie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, limbi străine, cărţi pentru copii, enciclopedii, dicţionare şi ghiduri, manuale şi auxiliare didactice, cărţi pentru timpul liber, meditaţie şi recreere etc.
Această ediţie a Târgului de Carte oferă publicului de toate vârstele Agenda culturală LIBREX 2018 care cuprinde peste 200 DE EVENIMENTE de sine stătătoare, dintre care numeroase lansări de carte urmate de sesiuni de autografe, Conferinţele LIBREX 2018, dezbateri de specialitate, teatru, dans, recitaluri de muzică și poezie, ex-poziţii de artă, Premiile LIBREX 2018, Tombola „CITEŞTI ŞI CÂŞTIGI” cu sute de premii în cărți și multe alte surprize etc.
Printre INVITAȚII ediției a XXVI-a a Târgului de Carte LIBREX, amintim doar câteva nume importante:
– EUGEN URICARU, scriitor, scenarist, diplomat, istoric român, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România;
– TEODOR BACONSCHI, scriitor, doctor în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, fost diplomat și ministru de externe al României;
– Ieromonahul SAVATIE BAȘTOVOI, eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova;
– STELIAN TĂNASE, scriitor, eseist, politolog, istoric, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic român
Evenimentele LIBREX 2018 se desfăşoară în AGORA EX LIBRIS, spaţiul de evenimente special amenajat în Atrium nivel 0 din incinta Palas Mall.
LIBREX este singurul târg care are o colecție de carte dedicată autorilor care au conferențiat în timp la LIBREX, volume publicate anual la Editura TROVANT, iar de anul acesta își propune să lanseze un concurs de debut literar pe secțiuni, concurs finalizat prin publicarea volumelor câștigătoare la următoarea ediție LIBREX.
Standurile expozanților LIBREX sunt amenajate pe nivelele 0 și 1 ale Palas Mall Iași, pe o suprafață de peste 1.500 mp, putând fi vizitate gratuit de către public de miercuri, 9 mai 2018, până duminică, pe 13 mai 2018, zilnic de la ora 10.00 la ora 22.00.
Fiecare expozant a pregătit pentru public propriile recomandări editoriale, muzicale sau de divertisment, astfel încât Târgul de Carte LIBREX vă garantează prezența unei oferte care conține ultimele noutăți în domeniu. În plus, majoritatea cărților expuse în standuri au prețuri reduse și, astfel, mult mai accesibile cumpărătorilor.
Ca în fiecare an, sunt prezente cu standuri toate editurile mari din România, cu toate titlurile noi apărute la fiecare dintre acestea și vor avea loc mai multe momente artistice deosebite, într-un format diferit de cele anterioare.
Mai multe detalii pot fi aflate accesând blogul evenimentului de AICI