La UMF prezența la examene este condiționată de vaccinare sau test PCR

0
326

Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași (UMF Iași) a hotărât, prin intermediul Consiliului de Administrație din 28 aprilie, că doar studenții vaccinați împotriva coronavirusului, cei care dețin un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte sau cei care prezintă o adeverință că au fost infectați de virus pot fi primiți în sesiunea de examene din vară.

Peste 2000 de studenți ai UMF Iași au semnat o petiție prin care solicită conducerii instituției să abroge măsura. Liga Studenților (LS IAȘI) se solidarizează cu studenții mediciniști și avertizează UMF Iași că va ataca în instanță hotărârea, având în vedere gravele încălcări ale legislației în vigoare.

Studenții care nu s-au vaccinat ar fi obligați să plătească 1200-1500 de lei pentru testele PCR necesare participării la fiecare examen, măsură care încalcă principiul constituțional al gratuității învățământului în cazul studenților școlarizați pe locuri bugetate și o condiție extra-contractuală pentru cei aflați la taxă. De asemenea, la nivelul comunității academice din UMF, și nu numai, există un real dispreț și chiar un discurs al urii față de cei care amână vaccinarea sau refuză să se vaccineze din diverse motive. Se fac inclusiv presiuni directe sau indirecte asupra studenților, din partea unor cadre didactice, în sensul că notarea la examene va fi condiționată de opțiunea lor cu privire la vaccinare.

Totodată, Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă lipsa de implicare a organizațiilor studențești din UMF Iași și de empatie față de nevoile și problemele reale ale studenților și critică afirmațiile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a precizat săptămâna trecută că susține ideea ca studenții nevaccinați să se poată întoarce la cursuri doar dacă poartă combinezoane de protecție și că sunt șanse ca aceștia să nu mai poată fi cazați în căminele universităților, situații care dincolo de ridicolul lor, discriminează în mod grav studenții. Organizația va ataca în instanță orice hotărâri care vor crea discriminare în rândul studenților și vor bloca accesul acestora la educație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.