La noi, liber la externări, în Italia, pacienții infectați cu coronavirus ar putea fi spitalizați forțat

0
151

Ministrul Sănătății italian a propus spitalizarea forțată a persoanelor infectate care refuză tratamentul pentru coronavirus, relatează The Guardian.

Măsura vine în condițiile în care au apărut noi focare de infecție în regiunea Veneto, din nordul peninsulei. Noul val de infectări a fost provocat de un bărbat care a dezvoltat simptome de coronavirus în ziua în care s-a întors dintr-o călătorie de afaceri în Serbia și a refuzat, inițial, tratamentul pentru boală.

Evaluez, acum, împreună cu departamentul juridic, posibilitatea spitalizării obligatorii în cazuri în care o persoană trebuie să fie tratată, însă refuză tratamentul.”, a declarat Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia.

Corriere della Sera a scris că măsura a fost deja folosită în cazul unei femei bătrâne din Monza, Lombardia, regiunea cea mai afectată de virus, care în martie a refuzat să meargă la spital deși avea simptome severe.

Speranza a avertizat, de asemenea, că cei care sunt bolnavi și încalcă regulile de izolare sunt paisibili de închisoare și că perioada de carantină de 14 zile pentru cei care vin în Italia din țări din afara zone Schengen este obligatorie.

La nivel național, rata infectărilor și deceselor a scăzut semnificativ de la relaxarea măsurilor de restricție de la începutul lunii mai. Luni au fost raportate 208 de cazuri și 8 decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.