La IAȘI se vor putea ÎNCHIRIA trotinete ELECTRICE

0
214

Viceprimarul Daniel JURAVLE a anunțat că săptămâna aceasta au fost semnate primele abonamente de ocupare a domeniului public pentru Lime și Bolt, astfel încât, în perioada următoare, să poată fi închiriate trotinete electrice în regim self-service.

„Acest lucru a devenit posibil după inițierea proiectului de regulament pentru utilizarea trotinetelor electrice prin intermediul platformelor online. Acesta a fost dezbătut împreună cu operatorii economici de mai sus, cu reprezentanții societății civile care activează în sectorul mobilității urbane și cu cetățeni ai orașului.

După ce a fost aprobat în Consiliul Local, acest regulament a devenit primul de acest tip din România, iar Iașul este primul oraș care a creat cadrul necesar pentru posibilitatea închirierii trotinetelor electrice. Susținem mobilitatea urbană și soluțiile eco-friendly. Suntem deschiși alternativelor de transport, care pot crește calitatea vieții cețățenilor”, a declarat Daniel JURAVLE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.