În perioada 1-2 noiembrie 2018, Iașul va găzdui a 26-a Conferință Anuală și Adunare Generală a Asociației Aeroporturilor din România, cel mai mare eveniment din industria aeronautică din țară.
„Dezvoltarea aviației civile din România în următorul deceniu” este tema conferinței ce va avea loc la Palatul Culturii.
Sunt așteptați peste 150 de participanți – reprezentanți ai instituțiilor de stat cu atribuții în domenii siguranței și securității aeronautice, directori generali de aeroporturi și specialiști din industria aeronautică, din țară și din străînătate, alături de autorități locale și centrale.
În cele 5 sesiuni ale conferinței, se va discuta despre:
-Dezvoltarea aviației civile în România
-Reglementări, tehnologii și standarde privind siguranța aviației civile
-Provocări pentru companiile aeriene care activează pe piața din România, în următorii 10 ani
-Securitatea aviației civile în România și Europa
-Impactul noilor tehnologii asupra serviciilor aeroportuare.