Klaus Iohannis – Acest an universitar va fi „cel mai dificil” din 1989 încoace

0
183

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că noul an universitar va fi „cel mai dificil” din 1989 încoace, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Astăzi, marcăm începutul unui nou an universitar, acesta fiind, fără îndoială, cel mai dificil an universitar din 1989 încoace. Regulile de distanţare socială necesare în contextul crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19 îngreunează un proces educaţional în care mentoratul are un rol central. Sunt totuşi convins că veţi găsi modalităţile cele mai bune de a asigura atât calitatea actului educaţional, cât şi protejarea comunităţii academice de riscul contaminării cu noul coronavirus”, a declarat şeful statului, la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”.

Potrivit Agerpres, Iohannis a subliniat că anul acesta va fi greu pentru actul cultural în general, în contextul în care sălile de spectacol au fost închise luni de zile, iar măsurile menite să ţină sub control epidemia nu vor permite revenirea deplină la normalitate în perioada imediat următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.