Până la construirea unui stadion nou în Iaşi, arena din Copou, depăşită din toate punctele de vedere, ar putea îmbrăca o nouă haină în această primăvară. Un prim pas în acest sens l-a făcut antrenorul Flavius Stoican, care a promis că va ieşi alături de elevii săi la văruit, atunci când timpul le va permite.
Convins că stadionul are nevoie de lucrări la toate capitolele, tehnicianul echipei din Copou doreşte să dea un prim exemplu şi a promis că va vărui un metru de arenă şi va lucra un metru de gazon, acelaşi lucru urmând să facă şi elevii săi.
”Dacă omul de afaceri din Suceava (n.r. Ştefan Mandachi) a făcut de unul singur un metru de autostradă, eu mă ofer să vopsesc un metru din acest stadion şi să lucrez un metru de gazon. Şi asta vor face şi elevii mei. Fiecare va vopsi câte un metru de stadion. Stăm foarte prost cu infrastructura, dar chiar şi aşa, fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru ca acest stadion să arate cât mai bine.
Nu vreau să copiez pe nimeni, nu fac nicio campanie. Asta simt şi asta vreau să fac, pentru că pe acest stadion ne desfăşurăm activitatea şi vrem să lucrăm în cele mai bune condiţii. Vom stabili o zi, am vorbit şi la Dedeman, facem rost de vopsea, de maşini de lucrat pe gazon şi trecem la treabă. Şi dacă noi dăm acest exemplu, cu siguranţă vor veni alături de noi şi suprterii, toţi cei care iubesc echipa”, a declarat Flavius Stoican, scrie prosport.ro.


