Una din misiunile importante ce urmează a se desfășura, și la care jandarmii vor participa, este în noaptea de 27/28 aprilie 2019, când în lăcașurile de cult ortodox se oficiază slujba religioasă de Înviere, iar afluxul de credincioși este unul ridicat.
În zona bisericilor și mănăstirilor, jandarmii vor desfășura activități în vederea prevenirii săvârşirii de fapte antisociale sau alte evenimente de natură să tulbure buna desfăşurare a manifestărilor religioase.
Astfel, în noaptea de Înviere, avându-se în vedere afluența mare de credincioși în anumite puncte, mai multe echipaje şi patrule de jandarmi vor asigura ordinea publică la Catedrala Mitropolitană din Iași, Mănăstirile Cetățuia, Galata, Hadâmbu, Golia, Bucium și Vlădiceni, zona Cimitirelor Eternitatea, Buna Vestire, Sfântul Vasile, Sfinții Petru și Pavel, precum și la alte biserici ortodoxe din Iași, Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și Răducăneni.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite, jandarmii recomandă persoanelor care participă la manifestările religioase să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să aibă un comportament decent, iar în caz de nevoie, să se solicite intervenţia forţelor de ordine.


