Joi, 09 mai 2019, în Piața Unirii din Municipiul Iași se va desfășura o manifestare publică la care este anunțată participarea unui număr mare de persoane.
Măsurile pentru buna desfășurare a acestei manifestări, dispuse în sistem integrat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Iași, vor urmări asigurarea condițiilor de siguranță, cu un accent deosebit pe dialogul cu participanții și prevenirea tulburărilor de orice fel, fluidizarea circulației rutiere, precum și pentru asigurarea intervenției în cazul apariției unor eventuale situații de urgență.
Pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță, recomandăm participanților să aibă un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorului și să evite conflictele de orice natură, transmite Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.