Jandarmii ieșeni vor fi prezenți la evenimentele în aer liber din acest weekend

0
192

Comunicat e presă din partea Jandarmeriei Iași. În luna octombrie 2019 jandarmii ieșeni au asigurat ordinea publică la un număr de 122 manifestări publice.

 În perioada 01-03 noiembrie 2019, jandarmi ieșeni vor desfășura activităţi de asigurare a ordinii, la o serie de evenimente, unde organizatorii așteaptă la participarea unui număr mare de persoane.

Jandarmii vor acționa pe linie de ordine publică pentru desfășurarea în bune condiții a manifestărilor, iar acolo unde situația o va impune, se va interveni prompt, în vederea luării măsurilor legale.

Echipaje de jandarmi ieșeni se vor afla în misiune de asigurare a ordinii publice la:

– Expo&Burn care se va desfășura la Aeroportul Iași, în zilele de 02 și 03 noiembrie a.c.

– manifestarea promoțională din Piața Unirii Iași, din perioada 01-03 noiembrie a.c.

– Marșul pentru păduri, din ziua de 03 noiembrie 2019, pe traseul: Cinema Victoria – str. Arcu – str. Gavriil Musicescu – BCU – bld. Independenței – str. Elena Doamna – str. Anastasie Panu – Palatul Culturii)

– meciurile de fotbal de la Heleșteni și Hărmănești, precum și meciul de handbal, sala LPS, duminică, 03 noiembrie a.c.

Cu prilejul desfășurării misiunilor jandarmii vor desfășura și activități de informare a cetățenilor, în scopul preveniri faptelor antisociale.

Se continuă misiunile de protecție instituțională și activitățile de patrulare în cooperare cu Poliția.

Jandarmeria Iași recomandă participanților la diferitele evenimente să urmeze regulile stabilite de organizatorii manifestărilor, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să nu provoace și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.