În perioada Sărbătorilor de iarnă, Jandarmeria Iaşi va acţiona, în cooperare cu celelalte forţe, pentru asigurarea ordinii publice cu ocazia desfăşurării manifestărilor tradiţionale.
Jandarmii ieşeni vor avea în vedere, în special, manifestările organizate în spaţiul public, la care participă un număr mare de persoane.
Cu priejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, vor fi luate măsuri de ordine publică pe timpul desfășurării Târgurilor de Iarnă în localităţile din jud. Iaşi.
În locurile unde se vor desfăşura obiceiurile populare, echipajele de jandarmi vor acționa pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfășurare a manifestărilor şi vor interveni, în caz de comitere a unor fapte antisociale, în vederea luării măsurilor legale.
În vederea evitării incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii ieşeni recomandă cetăţenilor să evite consumul excesiv de alcool, persoanele care participă la manifestări trebuie să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul sesizării săvârşirii unor fapte de natură antisocială să se solicite intervenţia forţelor de ordine.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL