Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după şedinţa CSAT în care s-a discutat cazul Caracal că una dintre cauzele principale de deprofesionalizare a instituţiilor este reprezentată de numirile în funcţii făcute pe criterii politice, nu pe criterii de performanţă.
Preşedintele a spus că drama de la Caracal ne arată unde este dus statul, cu instituţiile lui, atunci când pe primul loc sunt puse salvarea şi protejarea infractorilor şi când deschiderea porţilor închisorilor devine grija decidenţilor politici.
„Această dramă ne arată unde este dus statul, cu instituţiile lui, atunci când pe primul loc sunt puse salvarea şi protejarea infractorilor şi când deschiderea porţilor închisorilor devine grija decidenţilor politici. Modificările aduse legilor justiţiei, valul de pensionări din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, recursul compensatoriu, toate acestea au generat grave vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale, cu efecte dintre cele mai dramatice pentru siguranţa oamenilor. Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi în funcţii, au dat afară prea mulţi profesionişti, au pus în schimb slugi şi oameni incapabili”, a declarat preşedintele.
Conform preşedintelui, „corupţia şi incompetenţa distrug statul, deprofesionalizează instituţii”, iar garantarea siguranţei cetăţeanului trebuie să fie prioritatea zero a întregii clase politice.
„Dreptul la viaţă este cel mai important drept al omului şi este obligatoriu ca întregul proces de reparare a legilor şi a instituţiilor distruse în ultimii ani de guvernarea PSD-ALDE să pornească de aici. Cetăţeanul trebuie să-şi recâştige încrederea în stat şi în instituţii, să se simtă protejat în ţara sa, iar un prim pas obligatoriu este eliminarea definitivă din sistem a celor care nu îşi fac această datorie”, a subliniat Iohannis.