Investiţie de 63 de milioane de lei la Aeroportul Internaţional Iaşi

0
228

Aeroportul Internaţional pregăteşte prima investiţie importantă la aerogară după mai mulţi ani de stagnare. În acest sens, şefii regiei autonome care administrează aeroportul vor depune un proiect pentru obţinerea unei finanţări în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), unde fondurile sunt asigurate de Uniunea Europeană.

Primul pas va fi făcut în şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi de pe 19 decembrie, când va fi aprobat un studiu de fezabilitate ce prevede investiţii de peste 63 milioane lei la Aeroport, scrie adevarul.ro.

Proiectul constă în extinderea platformei de operare (cu încă 270 de metri) şi căi de rulare suplimentare (una cu o lungime de 263 de metri, iar cealaltă cu 360 de metri) care să asigure legătura între pistă şi platforma extinsă.

Proiectul are ca termen de execuţie 12 luni, execuţia lucrărilor fiind de 6 luni, restul perioadei fiind rezervat pentru organizarea licitaţiei (3 luni) şi proiectarea lucrărilor (3 luni).

„Din cauza faptului că platforma de debarcare-îmbarcare are un număr limitat de locuri de parcare, se creează dificultăţi în satisfacerea solicitărilor companiilor aeriene pentru programarea zborurilor, în special în intervalele orelor de vârf“, se arată în proiectul de hotărâre care va fi pe masa consilierilor judeţeni.

Potrivit conducerii aerogării, capacitatea de procesare a aeroportului se află deja aproape de limită, iar extinderea suprafeţelor de mişcare pentru aeronave este necesară în contextul satisfacerii solicitărilor în creştere a operatorilor aerieni.

Directorul aeroportului Cătălin Bulgariu a spus că imediat după aprobarea studiului de fezabilitate, se vor face demersurile pentru accesarea de fonduri UE în cadrul POIM, program operaţional unde aeroportul Iaşi este eligibil.

De noile facilităţi vor beneficia şi investitorii care şi-au anunţat deschiderea de hangare sau facilităţi cargo la Aeroport. Cel mai avansat proiect este al Aerostar Bacău, iar planul urbanistic zonal va fi aprobat tot în această săptămână, dar în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Iaşi de joi.

Aerostar va investi, în primă instanţă, 6 milioane de euro pentru construirea unei unităţi de mentenanţă pentru avioane civile de tip Airbus 320 şi Boeing 737, aeronave folosite cu predilecţie de companiile care operează zboruri la Iaşi. Aerostar a concesionat 16.000 mp de la CJ Iaşi.

În acelaşi timp, cel mai nou proiect în zona Aeroportului este propus de DHL România SRL. Operatorul internaţional de servicii poştale şi de curier vrea să concesioneze un teren de 600 mp pentru amenajarea unei facilităţi cargo. În acest sens, plenul CJ va decide poimâine organizarea unei licitaţii pentru concesionarea suprafeţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.