Interlopul care i-a înjunghiat pe baschetbaliștii americani, a fost arestat preventiv: nu-și recunoaște fapta

0
225
Foto: obiectivbr.ro

Principalul suspect în cazul atacului asupra baschetbaliştilor americani din Brăila a fost arestat.

Chiar dacă Gabriel Husein, zis Dasaev, nu a recunoscut nicio clipă că el i-ar fi lovit cu o armă albă pe sportivi, după ce au văzut imaginile surprinse camerele de supraveghere, autorităţile judiciare l-au arestat preventiv pentru 30 de zile.

În acelaşi timp baschetbaliştii de la Cuza Sport Brăila se simt în nesiguranţă, iar avocatul lor a cerut mutarea dosarului la Parchetul General al României.

Bărbatul de 41 de ani, cunoscut în Brăila pentru legăturile cu lumea interlopă, le-a spus şi judecătorilor că este nevinovat. El a recunoscut că a fost implicat în scandal, însă a declarat că doar s-a apărat de sportivii care ar fi fost violenţi.

După două ore, însă, magistraţii au eliberat pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru tentativă la omor calificat, port de armă albă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Avocatul sportivilor susţine, însă, că au fost pierdute din vedere probe importante din dosar şi a solicitat ca baschetbaliştii americani să fie declaraţi persoane vulnerabile şi să le fie asigurată protecţia.

Bogdan Boţea, avocatul baschetbaliştilor: „Ei se simt în pericol şi în acest moment. Am solicitat Parchetului General oficial să preia acest dosar, pe baza dispoziţiilor procedurale, pentru a continua urmărirea penală în acest caz. Nu este vorba despre o simplă încăierare într-un local. Este vorba despre o legătură, o materializare a crimei organizate din acest oraş.”

Jucătorii echipei de baschet Cuza Sport, proaspăt promovată în prima liga naţională, sunt în continuare speriaţi şi preşedintele clubului a apelat la un psiholog.

Mircea Totolici, preşedintele clubului de baschet: „A venit să discute cu băieţii, ulterior am mers şi la Joseph, la spital, tot cu echipa. Încercăm să le ridicăm moralul la toţi, după acest eveniment. Eu cred că jucătorii americani vor pleca.”

Ciprian Țelinoiu, director sportiv al clubului de baschet: „Totul este incert, deoarece nu ştim ce vor să facă jucătorii care-au rămas. Majoritatea dintre ei sunt, vă daţi seama, încă speriaţi de ceea e s-a întâmplat, aşteaptă ca organele de poliţie să ia măsuri.”

Principalii finanţatori ai echipei, primăria şi consiliul judeţean Brăila, au anunţat că vor fi în continuare alături de club, indiferent dacă jucătorii străini vor rămâne sau nu să joace în campionat.

Marian Dragomir, primar Brăila: „Suntem cu plata la zi şi cu siguranţă acela va fi şi viitorul acestui club. A nu se face niciodată confuzie între un eveniment desfăşurat într-un club privat şi atmosfera din municipiul Brăila.”

Deşi în altercaţie au mai fost implicate încă șapte sau opt persoane, poliţia nu a făcut până acum alte reţineri, în acest dosar.

Cei care au văzut imaginile de pe cele opt camere de supraveghere din club spun că sportivii ar fi fost agresaţi de 7 sau 8 persoane. Deocamdată doar Gabriel Husein, zis Dasaev, a fost identificat şi s-a predat de bunăvoie la Parchetul Brăila şi a fost arestat în urmă cu puţin timp.

Anchetatorii sunt însă departe de răspunsurile care sunt aşteptate în acest dosar: care a fost motivul real al altercaţiei, cine au fost cei care i-au lovit cu cuţitele pe baschetbalişti sau unde sunt armele albe, care nu au fost găsite nici până acum.

Reprezentanţii Clubului au anunţat că starea de sănătate a celor doi sportivi răniţi este stabilă. Darell Bowie se afla încă în secţia de Terapie Intensivă a spitalului Floreasca, dar evoluţia lui este bună şi, cel mai probabil, marți sau miercuri va fi mutat într-un salon de la Chirurgie.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.