Măsura vine după ce unii utilizatori s-au plâns că se simțeau paranoici și se autocenzurau, pentru ca prietenii din listă să nu îi judece după preferințele lor culinare, sentimentale sau sexuale, potrivit Business Insider.
Funcția „Following” a fost introdusă în 2011, iar mulți utilizatori nici nu știau de ea. Funcția aceasta le arată utilizatorilor ce le-au plăcut celor pe care îi urmărește. Dintre cei care o accesau, mulți au dezvoltat o depedență de urmărirea altora și chiar au devenit depresivi, pentru că viețile lor păreau anoste în comparație cu ale altor.
În paralel, Instagram mai testează două funcții. Prima i-ar permite doar celui care postează să vadă câte aprecieri a primit, iar a doua va avertiza dacă un utilizator este pe cale să plaseze un comentariu negativ.