Inspectoratul Școlar Județean Iași premiază olimpicii și profesorii lor. Vineri are loc ediția a VIII-a a Galei Excelenței în Educație

0
162

Peste 500 de olimpici ieșeni şi profesorii acestora vor fi premiaţi vineri, începând cu ora 12.00 în cadrul Galei Excelenţei în Educaţie, cel mai important eveniment organizat anual de Inspectoratul Școlar Județean Iași, instituție care şi-a asumat misiunea de promovare a elitelor intelectuale, a calităţii şi a excelenţei în educaţie.

Gala este momentul privilegiat al recunoaşterii meritelor, al sensibilizării comunităţii faţă de reușitele tinerilor ieșeni.

Astfel, premiile oferite constau în bani, cărți, telefoane mobile, medalii și revista Excelsior – revista olimpicilor ieșeni. De altfel, la fiecare ediție a Galei este lansat un număr al revistei Excelsior, publicație care înregistrează exhaustiv performanțele elevilor la concursuri și olimpiade, constituindu-se într-o cronică a reușitelor școlii ieșene, pe care s-au grefat însă și alte abordări, precum articole și studii, cercetări în zona excelenței, dar și mărturisiri, gânduri, pagini de jurnal și portrete ale olimpicilor, interviuri sau reflecții asumate de profesori și de mentori.

“Ne dorim să fie un eveniment pe măsura valorii lor, a elevilor cu performanțe înalte, dar și a mentorilor acestora, profesori de vocație, ne dorim să arătăm comunității noastre că avem elevi pasionați și profesori dedicați care aduc la Iași, an de an, rezultate spectaculoase la olimpiadele naționale și internaționale. Efortul și rezultatele lor trebuie să fie cunoscute și apreciate, motiv pentru care le dedicăm anual această gală a excelenței. Doresc să menționez că premiile sunt oferite de către Inspectoratul Școlar cu susținerea Primăriei Municipiului Iași și a Consiliului Județean Iași. Contribuția lor la eveniment este semnificativă la fiecare ediție, motiv pentru care aș dori să le mulțumesc public pentru susținerea pe care o arată învățământului ieșean și cu această ocazie, dar și în alte numeroase contexte.” a declarat prof. dr. Genoveva FARCAȘ, inspector școlar general.

Evenimentul are loc în Atrium Palas, într-un spațiu deschis și elegant, un spațiu al comunității în care vor răsuna fără îndoială aplauzele tuturor invitaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.