ANM a emis o informare meteorologică vizând disconfort termic accentuat şi caniculă, manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de marţi de la orele 12.00 până joi, la orele 10.00.
Meterologii anunţă că vremea va fi caniculară, marţi şi miercuri, în cea mai mare parte a ţării, în zonele de câmpie şi podiş urmând să se înregistreze temperaturi maxime de 35-37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
„Marţi, 2 iulie, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, îndeosebi după-amiaza şi în prima parte a nopţii în nordul, nord-estul şi local în centrul ţării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp”, arată ANM.