Închiderea balcoanelor de la parter se va putea face după reguli noi

0
169

Închiderea balcoanelor de la parter se va putea face după reguli noi.

Atunci când e vorba de creșterea securității unei locuințe sau a calității vieții locatarilor, documentația necesară pentru efectuarea lucrărilor de închidere a balcoanelor sau logiilor de la parterul unui bloc va conține un acord primit din partea asociației de proprietari, nu a vecinilor, așa cum se-ntâmplă în prezent, scrie avocatnet.ro.

Schimbările propuse la legislația legată de autorizarea executării lucrărilor de construcții se regăsesc într-o lege ce urmează să fie oficializată în curând.

Proiectul de lege, care va deveni acum, după ce a fost promulgat de președintele țării, Legea nr. 149/2020, stabilește că, după intrarea în vigoare a măsurilor cuprinse, cei ce vor să-și închidă balconul/ balcoanele sau logia/ logiile situate la parterul blocurilor nu vor mai avea nevoie de acordul vecinilor, ca în prezent, ci de un acord de la asociația de proprietari a imobilului.

Totuși, pentru a beneficia de noua prevedere, cei interesați să-și închidă balcoanele vor trebui să aibă motive bine întemeiate, care să fie legate de securitatea apartamentului, de reducerea efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor asupra lor și pentru siguranța și sănătatea acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.