Clădirea şcolii din localitatea Lunca Cetăţuii, comunca Ciurea din judeţul Iaşi a fost cuprinsă în noaptea de joi spre vineri de un incendiu de proporţii care a acoperit o bună parte din acoperişul instituţiei de învăţământ.
Pompierii ajunși la faţa locului au încercat timp de mai multe ore să oprească flăcările. În total au fost mobilizaţi 4 ofiţeri şi 44 de subofiţeri de la Inspectoratul de Situaţii Excepţionale din Iaşi, scrie mediafax.ro.
”Incendiul este pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi şi la faţa locului sunt 6 autospeciale” a declarat Silvia Bolohan purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
(Sursa VIDEO: Facebook / Atenție Poliția Iași)
(Sursa VIDEO: Youtube/ Ziarul Evenimentul)
Incendiul a fost anunţat la ora 23.35 de către nişte trecători. Şcoala din Lunca Cetăţuii era în reabilitare din luna iunie a anului trecut. Lucările erau finanţaţe prin PNDL 2 şi urmau să se îmchieie săptămâna viitoare.