Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva momente. Un foc nesupravegheat, dintr-o gospodărie, a scăpat de sub control. Serviciul de urgență 112 a fost apelat de către localnicii din satul Țigănași com. Țigănași.

După ce proprietarul a făcut curat în curte, adunând gunoaiele, le-a dat foc acestora fără să stea lângă el. A lăsat focul nesupravegheat, mergând în casă să mănânce. Nu a durat foarte mult până când o scânteie purtată de vânt, a ajuns magazia de furaje, care s-a aprins imediat. La fața locului au intervenit trei autospeciale pentru stingerea incendiului. Pagubele materiale nu sunt foarte mari iar în uma incendiului nu au existat victime.


