FREE NOW, parte a platformei europene de mobilitate deținută de Daimler și BMW, din care face parte şi Clever, anunță că a primit aviz tehnic permanent ca operator al platformei digitale de transport alternativ de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Aplicație de taxi și ridesharing din România, lansată la finalul anului trecut, a parcurs toate etapele necesare pentru conformarea la noua legislație de ridesharing introdusă în România prin OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, anunţă reprezentanţii companiei
Clever, parte din același grup, a obținut deja avizul tehnic, fiind prima platformă cu licență definitivă conform noii legislații, scrie startupcafe.ro.
”Chiar dacă FREE NOW a intrat recent pe piața din România, am depus toate eforturile pentru asigurarea cât mai rapidă a cadrului de funcționare prevăzut de legislație, la fel cum s-a întâmplat și în cazul Clever. Astfel, cei peste un milion de români care au călătorit numai anul trecut cu FREE NOW și Clever pot folosi în continuare aceleași servicii de taxi și ridesharing cu care s-au obișnuit, fără nicio întrerupere”, a spus Anca Gherle, Public Affairs Manager la Clever / FREE NOW.