Peste 5.400 de țigarete au fost confiscate de către polițiștii ieșeni de la un bărbat de 69 de ani, din municipiul Iași.
Acțiunea a avut loc pe data de 23 aprilie. În urma verificărilor efectuate, au fost identificate 5.200 țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării.
De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au depistat, pe raza municipiului Iași, un alt bărbat, de 39 de ani, din municipiul Iași, în timp ce deținea țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate 1.200 țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, care au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării.
În cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006.
Cercetările continuă.