În România 280.000 de elevi abandonează școala

0
226

Alexandru Muraru, vicepreședintele Comisiei de Educație din Parlament, a adus în dezbatere tema părăsirii timpurie a școlii.

În România, părăsirea timpurie a școlii (tinerii între 18–24 de ani care au părăsit şcoala înainte de finalizarea învăţământul obligatoriu și care nu au urmat niciun alt program de formare profesională sau calificare), este de 15,3%, față de 10,3% la nivelul Uniunii Europene.

Peste 277.600 de tineri cu vârstele între 18 și 24 de ani au abandonat școala și nu s-au mai dus niciodată la liceu sau la școlile profesionale, plecând din timpul sau imediat după gimnaziu. Rata de părăsire timpurie a școlii este a treia cea mai ridicată din Europa, potrivit Eurostat.

Într-un raport întocmit de Banca Mondială, reiese că acei copii care se nasc azi în România au aceeași șansă de (sub)dezvoltare ca cei din Afganistan, Ecuador și Thailanda. De ce? Din cauza acestui procent ridicat de tineri care nu termină decât maximum 8 clase. Generația care se naște astăzi va avea o productivitate în forța de muncă de 60% din ceea ce ar putea fi dacă ar fi beneficiat de o educație completă și de o sănătate bună”, a spus deputatul liberal Alexandru Muraru.

Pe scurt, procentul ridicat de tineri care părăsesc timpuriu școala ne costă 40% din veniturile pe termen lung, potrivit calulelor făcute de reprezentanții Băncii Mondiale.

Mai mult, toate studiile arată că părăsirea timpurie a școlii conduce la excluziunea socială ulterioară în viață. Tinerii care părăsesc prematur școala sunt mai predispuși riscului asociat șomajului sau al celui de a câștiga mai puțin odată ce găsesc un loc de muncă. Estimările legate de competențe necesare în Europa sugerează că, pe viitor, doar 1 din 10 locuri de muncă va putea fi accesat de o persoană care a părăsit timpuriu școala”, a mai declarat deputatul PNL.

La întrebarea este ce putem face pentru a da o șansă la un viitor mai bun pentru peşte cei aproximativ 280.000 de elevi care părăsesc școala prematur, Alexandru Muraru prezintă măsurile luate de către Guvernul PNL.

Vă indic câteva măsuri pentru care noi, Partidul Național Liberal, le-am demarat încă de anul trecut: generalizarea Programului „Masă la şcoală” şi „Şcoală după şcoală”, programe menţinute în stadiul de pilotare de fosta guvernare PSD, dar vitale pentru reducerea abandonului şcolar. Cu ajutorul accesării fondurilor europene, Guvernul PNL va generaliza aceste programe.

Pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, care reprezintă o categorie extrem de vulnerabilă, fiind expuşi abandonului şcolar şi rezultatelor academice scăzute, am lansat Programul-pilot de stimulare a participării la educaţie.

Astfel, pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, școlile, furnizorii de servicii de orientare sau consiliere școlară, parteneri sociali din învățământul preuniversitar, instituțiile de cult și asociații religioase, instituțiile guvernamentale cu atribuții în domeniul incluziunii sociale, dar și ONG-uri au avut la dispoziție un buget de 30 de milioane de euro pentru proiecte care să vizeze acest grup țintă, conform unui comunicat de presă trimis redacției.

Având în vedere că în România sunt peste 91.000 de copii în această situaţie, dorim să ne asigurăm că rămân la şcoală şi au un sprijin pentru a-şi finaliza parcursul educaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.