Singura eclipsă totală de soare din 2020 va avea loc luni, 14 decembrie. Eclipsa, care are loc în această după-amiază, este vizibilă în mai multe țări din America latină și anumite regiuni din emisfera sudică.
Eclipsa totală de soare va fi vizibilă în sudul Africii, mare parte a Americii de Sud, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. Locuitorii Europei nu o vor putea vedea, potrivit Space.com. Punctul maxim al eclipsei are loc la ora României 18:13.
Eclipsele solare apar atunci când luna pare să treacă în fața soarelui, așa cum este văzut de pe pământ. Când se aliniază perfect, luna acoperă în întregime soare și provoacă o eclipsă totală, în timp ce alteori acoperă doar o parte a soarelui, rezultând o eclipsă parțială.
Eclipsa începe la ora României 15:33, când va fi vizibilă, ca eclipsă parțială, în Oceanul Pacific, la mii de kilometri depărtare de coasta de sud-est a insulelor Hawaii. Faza totală a eclipsei începe la 16:32.
Faza de eclipsă totală se încheie la ora 19:54, ora României, și va fi urmată de faza de eclipsă parțială, care durează până la 20:53, informează digi24.ro.
Anul acesta au fost șase eclipse – patru de lună și două de soare. Eclipsa de soare din 21 iunie a fost însă doar parțială.
Anul viitor vor avea loc patru eclipse – două de soare și două de lună.


