Importanţa unui stil de viaţă sănătos redescoperită de elevii Colegiului Naţional Iași

0
224

Importanţa unui stil de viaţă sănătos redescoperită de elevii Colegiului Naţional Iași alături de colegii lor din Slovacia, Portugalia, Slovenia şi Letonia.

În perioada 18-26 februarie 2022, 5 elevi însoţiţi de două cadre didactice de la Colegiul Național Iași au participat la cea de a cincea mobilitate internaţională din cadrul proiectului Erasmus +, Parteneriat Strategic între Școli, Healthy European Students.

Parteneriatul este coordonat de școala din Slovenia – Osnovna Sola Sladki Vrh – și reunește, alături de Colegiul Național Iași, alte trei unități de învățământ din Letonia (Jelgavas 6 vidusskola, Jelgava), Portugalia (Agrupamento de  Escoalas  Antonio Feijo, Ponte de Lima) și Slovacia (Zakladna Skola Rovinka, Rovinka ).

Întâlnirea a fost organizată de această dată de partenerul slovac, activităţile derulându-se atât în Bratislava (vizitarea centrului vechi, castelul Bratislava, monumentul eroilor), cât şi în Rovinka, la şcoala gazdă.

Obiectivele proiectului se înscriu într-o tematică actuală și promovează importanța stării de bine a elevilor, școlile partnere propunându-și să implementeze, pe termen lung, activități și proiecte care să construiască deprinderi specifice unui stil de viață sănătos, precum și elemente de bază ale educației pentru mediu. Pentru a îndeplini aceste obiective, elevii au participat la numeroase jocuri sportive, experimente chimice, ateliere de pictură, împletit, dansuri sau exerciții de relaxare. La acestea se adaugă activități precum întâlnirea cu primarul oraşului Rovinka, prezentarea tuturor participanţilor şi a şcolilor partenere, vizita de studiu la castelul Devin care au reușit să le ofere elevilor beneficiari ai proiectului posibilitatea de a cunoaște aspecte culturale, sociale și educaționale specifice școlilor participante.

Programul activităţilor și-a dovedit caracterul formativ-educativ și a evidențiat rolul acestor mobilități europene care stau sub semnul interdisciplinarității și al multiculturalității, al cunoașterii și al învățării prin cooperare și colaborare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.