Impact frontal între un taxi şi o autoutilitară, în apropiere de Bârlad: trei persoane au ajuns în stare gravă la spital

0
181
Foto: Adevărul

Un grav accident de circulaţia a avut loc, luni, 19 septembrie, pe Drumul European 581, pe raza localităţii Bădeana, din judeţul Vaslui.

Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui impact frontal dintre o autodubă şi un taxi. Potrivit informaţii furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Vaslui, din primele cercetări reiese că şoferul autoutilitare, un bărbat de 60 de ani din Bârlad, ar fi pătruns pe contrasens, ciocnindu-se cu taxiul care se îndrepta în direcţia Bârlad – Tecuci, arată „Adevărul”.

În urma impactului deosebit de violent, autoturismul tip taxi, condus de o femeie de 38 de ani din Bârlad, s-a răsturnat, rămânând suspendat pe cupolă, în timp ce autoutilitara a fost proiectată sub un pod. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ambulanţă şi Poliţie.

Poliţiştii rutieri se află la faţa locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

Sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.