Scene șocante într-o comună din Galați! Trei cai au fost forțați să se întreacă, sub privirile stăpânilor care îi obligau să tragă căruțele. Indivizii s-au și filmat în timp ce au legat căruțele spate în spate și țipau la animale. Chiar dacă unul dintre vizitii a căzut din căruță, acesta nu a renunțat la „distracție” în ciuda faptului că animalele erau obosite și chinuite.
Bietele animale sunt chinuite minute în şir, pe un câmp de la marginea unui sat. Distracţia bolnavă a tinerilor cu animalele chinuită a fost transmisă în direct pe Facebook.
La un moment dat, unul dintre căruţaşi cade între cai şi căruţa şi, cu greu, este ridicat de prietenii lui, înainte de a fi rănit.
Filmarea a fost preluată şi de membrii unei asociaţii pentru protecţia animalelor din Galaţi, care au cerut intervenţia autorităţilor.
Poliţiştii au văzut imaginile şi acum fac cercetări pentru identificarea autorilor. Ei pot fi învinuiţi de cruzime faţă de animale, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an, sau amendă penală, scrie Pro TV.