Iluminatul festiv va fi aprins pe 1 DECEMBRIE, de Ziua Naţională a României

0
161

Aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc tot vineri, 1 decembrie, la ora 17.25 – 17.30, în zona bradului de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași. Momentul va fi marcat cu un mic spectacol pentru copii.

Mai întâi va fi aprins iluminatul festiv în zona centrală, apoi în celelalte zone pe care sunt montate instalații luminoase.

Seara zilei de 1 decembrie se va încheia cu tradiționala retragere cu torțe, după aprinderea iluminatului festiv.

Amenajări specifice Sărbătorilor de Iarnă

Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 800 de brazi în ghivece, care vor fi ornați și amplasați în toate zonele orașului:

  • 300 de brazi de 100 – 125 de centimetri;
  • 400 de brazi de 80 – 100 de centimetri;
  • 100 de brazi de 60 – 80 de centimetri.

De asemenea, 26 brazi mari vor fi decorați cu instalații luminoase și montați astfel:

  • doi brazi de peste 12 metri înălțime pe pietonalul Ștefan cel Mare și în Piața Unirii;
  • 12 brazi între 7 și 12 metri în Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) și alte puncte de atracție.
  • 12 brazi între 3 și 4 metri la școli și instituții.

Punctele principale de atracție rămân pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor fi montate tuneluri din cetină (15 tone) cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă.

Târgul de Crăciun al laşului şi parcul de distracţii vor fi organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada I.C. Brătianu și Piaţa Unirii, unde vor fi amplasate 40 de căsuțe ornate de Sărbători.

Iluminat festiv stradal

Ca în fiecare an, compania contractată de Primăria Municipiului Iași (Flash Lighting Services SA) montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală:

  • 314 figurine luminoase cu dimensiuni între 1mx2m – 1,5mx2m;
  • 247 de traversări luminoase pe șufă transversală cu dimensiuni între 5mx1m – 6mx1,5m;
  • trei tuneluri luminoase;
  • cinci figurine 3D de 2 – 2,5 metri (pe pietonalul Ștefan cel Mare) etc.

Ornamentele luminoase stradale vor fi montate în următoarele zone / străzi:

  1. pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare
  2. bd Carol I și aleea Grigore Ghica Vodă
  3. str. Palat
  4. bd. Independenței
  5. str. Arcu
  6. str. Gavriil Musicescu
  7. str. I. C. Brătianu
  8. Pasaj Alexandru cel Bun
  9. Pasaj Nicolina
  10. Pasaj Bucium
  11. Pasaj Păcurari
  12. Rond Fundație
  13. Piața Palatului Culturii
  14. str. Sărărie și str. Elena Doamna (între str. Sărărie și str. A. Panu)
  15. str. A. Panu
  16. Piața Unirii.

La fel ca în ultimii ani, în zona intersecției dintre bulevardul Ștefan cel Mare și str. I. C. Brătianu va fi amplasată și roata panoramică, alături de jocuri în cadrul Orășelului Copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.