Igor DODON vrea alegeri anticipate și cere opoziției să-și unească forțele

0
223

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat un apel, prin care le-a cerut tuturor reprezentanților opoziției să-şi unească forţele și să obţină organizarea de alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate.

Dodon a făcut acest anunţ, într-un interviu acordat pentru Agenţia de presă rusă RIA NOVOSTI, scrie Rador.

El a menționat că acum opoziția din republică este împărțită în două grupuri.

Primul grup este grupul format din Partidul Şor, Partidul Comuniștilor, Partidul Construim Europa Acasă, care este cel mai activ și organizează proteste săptămânale.

Al doilea grup include alte opt partide, inclusiv Partidul Socialiștilor, care s-au unit în cadrul Platformei Agenda Comună.

”Toţi ar trebui să se unească și să facă tot posibilul pentru a obţine alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate – acesta ar trebui să fie scopul principal al întregii opoziții, indiferent dacă este de dreapta sau de stânga ‘…’ Mișcările de protest vor lua amploare, nemulțumirea va crește. Va reuşi oare această guvernare să facă față provocărilor? Nu le va fi ușor”, a susţinut Dodon.

Dodon a mai declarat că autoritățile actuale ale țării pot introduce oricând trupe NATO în republică, cu ajutorul Curții Constituționale.

Sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.