În cadrul Campaniei ,,BuySafe, PaySafe!”, iniţiată la nivelul Poliţiei Române, agenții din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași și Secţiei I de Poliţie au desfășurat o acţiune stradală de informare în cartierele Alexandru cel Bun şi Dacia, din municipiul Iaşi, potrivit ziarulevenimentul.ro.
„Scopul acestei activităţi a fost acela de a preveni şi informa populaţia cu privire la fraudele comise în mediul online, prin intermediul cardurilor de plată. Aşadar, le-au fost distribuite cetățenilor 50 de afişe cu principalele reguli de siguranţă ce trebuie respectate la efectuarea cumpărăturile online”, a precizat ieri Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Recomandări ale Poliţiei
Polițiștii ieșeni le–au recomandat cetățenilor să efectueze cumpărături din surse sigure și să manifeste atenție sporită când folosesc cardurile de credit.
De asemenea, oamenii legii au prezentat câteva reguli de siguranță care pot fi adoptate pentru a evita fraudele online, respectiv verificarea configurării corespunzătoare a dispozitivului folosit pentru a efectua achiziții online, precum și verificarea conexiunii la Internet. „Dacă sunteți victima unei fraude online, sesizați Poliția! Dacă ați cumpărat produsul prin intermediul unui card de credit sau debit, sesizați, de asemenea, banca emitentă! Verificați-vă serviciul de Internet banking în mod constant. Anunțați imediat banca emitentă dacă observați plăți sau retrageri pe care nu le-ați efectuat dumneavoastră”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.