Un bărbat de 65 de ani, din localitatea ieșeană Cucuteni, a fost găsit carbonizat, după ce locuinţa i-a fost curpinsă de flăcări. Vecinii au sunat imediat la 112 şi au cerut disperaţi ajutor.
Pompierii spun că victima ar fi lăsat o lumânare nesupravegheată şi ar fi adormit. Acum autorităţile cercetează întâmplarea.
Incidentul s-a petrecut marți seara, la ora 23:00, în comuna Cucuteni, aflată la 20 de kilometri de Iaşi. O vecină a văzut casa cuprinsă de flăcări şi a sunat la 112. După incident, femeia este şi acum în stare de şoc. Vecinii spun că omul nu avea curent şi aprindea lumânări. Cel mai probabil adormise, iar lumânarea a aprins locuinţa.
Pompierii au venit imediat, dar nu au mai putut salva nimic. După ce au stins incendiul, au găsit trupul bărbatului, carbonizat. Oamenii spun că omul nu avea patima alcoolului şi era extrem de muncitor.
Bărbatul locuia singur şi nu avea copii. Acum autorităţile fac cercetări pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.
Sursa: Știrile Pro TV