Un curs de teoria mobilității urbane este programat în următoarele două zile, organizatori fiind Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Primăria Municipiului Iași și inițiativa civilă Iași Orașul Bicicletelor.
Printre temele abordate de invitați se numără promovarea mersului cu bicicleta ca obișnuință socială și ca mod de transport urban, dezvoltarea și implementarea strategiei pentru ciclism, dar și guvernanță și actori: impactul și influența autorităților.
În această după-amiază și mâine în prima parte a zilei reprezentanți din administrația locală, manageri de instituții școlare și reprezentanți ai societății civile vor căuta soluții pentru a transforma Iașul într-un oraș al bicicletelor.
Un comunicat al Municipalității amintește că rundele de discuții vin după aprobarea bugetului necesar pentru elaborarea Master Planului pentru Circulația Bicicletelor în orașul Iași, o inițiativă publică a Iași Orașul Bicicletelor, agreată de toate partidele politice și susținută de administrația locală și societatea civilă. Invitați din țara bicicletelor sunt Erik Tetteroo, lector, cercetător la Universitatea de Științe Aplicate din Amsterdam (specializat în relația dintre planificare urbană și mobilitate axată pe ciclism), și Ruxandra Aelenei, expert în planificare urbană la Primăria Utrecht.