Proiectul „Adoptă un tei”, inițiat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Asociația „Mihai Eminescu” din Viena, a atins ieri, 16 noiembrie, momentul mult așteptat, plantarea celor 100 de arbori.
Cei 100 de arbori au fost plantați pe traseul Tătărași – Rond Agronomie.
De menționat faptul că sprijinul financiar necesar derulării proiectului a fost oferit de iubitori ai Iașului, persoane fizice și juridice, reprezentanți ai mediului public sau privat de la nivel local, național și internațional.
„Ne onorează și apreciem, totodată, implicarea deosebită a Asociației Culturale „Mihai Eminescu” din Viena, reprezentată de doamna Laura Hant, cetățean de onoare al Municipiului Iași, susținător al artei, culturii, meșteșugurilor și tradițiilor românești”, menționează reprezentanți ai Ateneului din Iași.
Proiectul „Adoptă un tei” a fost demarat în luna august a acestui an, cu prolejul aniversării a o sută de la înființarea instituției.


