Iașul găzduiește prima ediție a Festivalului Național de Folclor ”Constantin Arvinte”

0
281

Zece ansambluri folclorice profesioniste din toată țara vor participa în perioada 12-14 iunie, la Iași, la prima ediție a Festivalului Național de Folclor ”Constantin Arvinte”.

Evenimentul va fi organizat de Consiliul Județean Iași, prin Ansamblul Folcloric ”Constantin Arvinte” și va avea un caracter anual, scopul manifestării fiind acela de a promova potențialul folcloric al fiecărei regiuni a țării.

Vor participa ansambluri din Iași, Bacău, Alexandria, Vaslui, Focșani, Botoșani, Zalău, Toplița, București și Deva.
La momentele artistice suținute de soliști, orchestre și dansatori va lua parte și cunoscutul maestru Constantin Arvinte, cel al cărui nume îl poartă cu mândrie și onoare ansamblul ieșean din subordinea CJ.
Pentru ultima zi a festivalului, orchestrele reunite pregătesc tuturor iubitorilor de folclor surprize muzicale în premieră.
Festivalul va avea loc în grădina Palas Mall, reprezentațiile vor începe în fiecare zi de la ora 17.00, intrarea fiind liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.