Mai sunt doar câteva zile în care românii îşi pot vota oraşul preferat în competiţia naţională pentru desemnarea Destinaţiei Anului 2022.
Iaşul este între finalistele categoriei city-break, alături de Braşov şi Târgovişte.
Ultima zi de vot este 31 mai şi, deocamdată, nu se cunoaşte clasamentul intermediar.
Destinaţia anului 2022: date tehnice
- În competiţie se concurează pe două categorii: City Break (unde finaliste sunt Iaşi, Braşov, Târgovişte) şi Localităţi Turistice (finaliste: Brezoi, Dărmăneşti, Topliţa)
- Oraşele sunt votate atât de public, cât şi de un juriu
- În etapa regională a concursului, desfăşurată în luna aprilie, votul publicului a reprezentat două treimi din nota finală, iar cel al juriului doar o treime. Juriul a decis votul după trei criterii:
1 – atractivitatea obiectivelor şi experienţelor turistice din destinaţie;
2 – implicarea comunităţii evidenţiată prin investiţii în infrastructură şi acţiuni de promovare realizate în ultimii doi ani;
3 – puterea brandului de destinaţie.
- În etapa naţională, publicul are ocazia să îşi exprime susţinerea pentru oricare dintre finaliste, votând pe www.destinatiaanului.ro, în perioada 1-31 mai. La încheierea perioadei, destinaţia cu cele mai multe voturi din partea publicului primeşte distincţia “Premiul Publicului”, apoi câte 3,2 şi 1 puncte, în ordine. Punctaj juriu: Cei 20 de membri ai Juriului Etapei Naţionale vor delibera şi vor stabili în comun acord locurile 1, 2 si 3, după preferinţa juriului pentru fiecare categorie. Locul 1 primeste 3 puncte şi distincţia “Premiul Juriului”, locul 2 – 2 puncte, locul 3 – 1 punct.
- Destinaţia Anului 2022 se stabileşte prin adunarea punctajelor de la juriu şi public, iar destinaţia care are cel mai mare număr total de puncte este desemnată Destinaţia Anului. În caz de egalitate, câştigă oraşul care a primit mai multe voturi din partea publicului.
- Notă: Până la închiderea ediţiei nu s-a mai aflat nimic despre leul din Târgovişte…
Pentru a vota, accesaţi acest link: https://www.destinatiaanului.ro/.