O lucrare de 9,80 a fost notată cu 2,80, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a precizat că nota a fost modificată în urma contestației, fiind vorba de o eroare materială.
Acesta recunoaște, însă, că eroarea este una „dramatică” pentru elev.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a spus că din cele 120 de note schimbate cu mai mult de 2 puncte, în urma contestațiilor, 114 care au crescut, iar 6 note au scăzut cu diferență mai mare de 2 puncte.
„Din cele 120 avem 109 lucrări cu diferențe între 2 și 3 puncte. Avem 7 lucrări cu diferențe între 3 și 4 puncte și avem câte două lucrări cu diferențe între 4 și 5 puncte, respectiv între 4 lucrări între 5 și 6 puncte.
Ultimele 4 lucrări menționate, între 4 și 5 și 5 și 6 sunt erori materiale”, a spus ministrul.
Cîmpeanu a dat exemplul unui elev în cazul căruia a fost transcris din 9,80 nota 2,80.
„Este o eroare dramatică pentru acel elev care știe că a făcut de 9,80 și s-a văzut pe liste cu 2,80. Aceste erori pot fi eliminate doar prin procesul de digitalizare a evaluării”, a menționat Cîmpeanu.