Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat sâmbătă că Guvernul nu va implementa în acest an o nouă taxă auto pe mașinile second-hand importate.
Ministrul a mai precizat că, săptămânal, i se semnalează sute de probleme de mediu, notează Mediafax.
„În opinia mea a fost o sarabandă a taxelor auto în România încă din 2007. Iar această sarabandă i-a costat exclusiv pe români. Banii luați prin taxe care au încalcat dreptul comunitar au ajuns înapoi la populație dupa foarte mulți ani. Cele 3-4-5 formule încercate, câte au fost, au intrat în gravă contradicție după cum a menționat și premierul cu directivele europene.
Eu cred că o asemenea măsură trebuie gandită bine și întoarsă pe toate fețele. Trebuie să informăm cetățenii că, până acum, nicio formulă nu a reușit, de aceea nu cred, cum a declarat și premierul, că în acest an vom avea o asemenea măsură implementată”, a spus, sâmbătă, ministrul Mediului, Costel Alexe, la Antena3.


