Peste 32.000 de membri Sanitas au declanşat miercuri, la nivel naţional, greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii.
În 15 octombrie, sindicaliştii vor să picheteze Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi, ulterior, Ministerul Finanţelor, dacă nu sunt rezolvate problemele, a declarat pentru AGERPRES prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope.
„Greva japoneză – purtarea însemnelor Sanitas şi a unui însemn cu grevă, fără întreruperea activităţii – se desfăşoară în toate judeţele ţării, în marea majoritate a spitalelor publice din România unde noi avem organizaţii sindicale şi în centrele de asistenţă socială. Greva a început astăzi (miercuri, n.r.) şi vom purta aceste însemne până la întâlnirea cu premierul României, după ce iese din izolare, astfel încât să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm astăzi în cele două sisteme, de sănătate şi de asistenţă socială”, a menţionat Iulian Pope.


